căutare personalizată
Tux

Austria - Osterreich

 

  

Regiuni / oraşe importante 

  

Capitala federală Viena şi-a păstrat până în zilele noastre atmosfera nostalgică a fostei reşedinţe imperiale. Dar în acelaşi timp puteţi savura în metropola dunăreană „lifestyle” în stare pură. Oraşul lui Mozart Salzburg vă întâmpină cu festivităţi culturale şi cu un deosebit şarm european. Capitala landului Stiria- Graz- are spiritul capitalei culturale europene din 2003 încă foarte viu. Monumentele din Innsbruck, cunoscute în toată lumea, sunt tot atâtea mărturii de istorie grandioasă. Evenimente cum ar fi Ars Electronica sau Festivalul Bruckner au concentrat atenţia internaţională asupra oraşului Linz. Klagenfurt, supranumit şi trandafirul de lângă Wörthersee, este situat lângă unul din cele mai mari lacuri alpine din Europa. Eisenstadt este, ce-i drept, capitala cea mai mică a unui land austriac, dar compensează cu un program foarte variat, fiind fosta reşedinţă a unor principi. Bregenz vă întâmpină cu cel de-al treilea lac al Europei Centrale ca dimensiune şi cu o gamă diversă de oferte. Iar St. Pölten atrage prin viaţa cotidiană dinamică a unui oraş foarte interesant.

Dar nu numai capitalele landurilor federale, ci şi oraşele mici, istorice pot trezi senzaţii puternice: în Austria inferioară şi în Burgenland s-a mărit numărul de orăşele care stau în trena Vienei, care sunt atractive tocmai prin jocul dintre arhitectura impunătoare şi natura pitorească din jur. Micile oraşe din Austria superioară şi din Salzburg au o atmosferă unică: faţadele cochete ale caselor mari de familii burgheze se asociază cu decorul natural impresionant şi dau un amestec remarcabil. Stiria şi Carintia ascund adevărate tezaure- în orăşele istorice, care se caracterizează printr-o îmbinare a arhitecturii vechi cu un stil de viaţă mediteranean şi cu oferte actuale. Ansambluri urbane graţioase vă întâmpină înaintea peisajelor montane din Vestul Austriei, din Tirol şi din Vorarlberg, aceste locuri milenare de coabitare a oamenilor cu Alpii.

  

Burgenland

Burgenland este landul federal situat la limita răsăriteană a Austriei fiind în acelaşi timp cel mai recent land federal. Această zonă fascinează în fiecare an mii de turişti cu oferta bogată de cultură, natură, vinuri, wellness şi sport. Puteţi vizita multe cetăţi, puteţi să savuraţi evenimentele culturale bogate din „Ţara soarelui“ (peste 300 zile cu soare pe an!)- de la Zilele Haydn organizate în Eisenstadt până la opereta de vară de pe scena lacustră din Mörbisch. Puteţi face expediţii prin fauna şi flora unică existentă în parcul naţional Neusiedler See/Seewinkel, care face parte din patrimoniul universal. Destindeţi-vă trupul, spiritul şi sufletul în termele solare din Lutzmannsburg-Frankenau, la termele Bad Tatzmannsdorf sau Stegersbach. Combinaţi aventura cu savoarea pe Drumul vinului ce parcurge zona lacului Neusiedler, zona Blaufränkischland sau prin regiunea sudică Uhudler. Bucuraţi-vă de mersul pe bicicletă şi de echitaţie, de sporturi nautice şi de golf.

  

Carintia

În sud se află paradisul vacanţelor Carintia. La picioarele masivului Karawanken se află o invitaţie de ciclism şi drumeţii prin Rosental. În apropiere se află El-Dorado-ul pentru sporturi nautice pe lacurile Wörther, Faak şi Ossiach. În Gailtal, Gitsch şi Lesachtal sunteţi întâmpinaţi în partea însorită a alpilor de lacuri pentru înot, cu apă cristalină, curată ca apa de băut. Regiunea Liesertal şi Maltatal este considerată drept cea mai prietenoasă pentru familii din întreaga Europă. În Oberes Drautal, o vale cu ape repezi, există munţi majestuoşi şi ape de munte care formează un cadru impresionant pentru activităţi diverse, de la pescuit şi până la parapantism. Şi zona Lavanttal, unde natura a rămas neschimbată de mâna omului, oferă privelişti liniştite, de neuitat. Integrat în lumea alpină a rezervaţiei naţionale Nockberge şi a Millstätter Alpe apare lacul Millstätter, mai atractiv ca niciodată. Rezervaţia naţională Hohe Tauern este dominată de Großglockner, cel mai înalt munte al Austriei (3.798 m). Prin vecinătatea localităţii Feldkirchen, în Gurktal şi în Hemmaland la St. Veit intraţi la fiecare pas în legătură cu istoria, cu castele şi mănăstiri. Alte invitaţii pentru drumeţii pe căi pitoreşti sunt pe Saualpe, în Görtschitztal şi în Krappfeld.

  

Viena

Viena este veche şi nouă în acelaşi timp: în fostul oraş imperial vă întâlniţi cu atmosfera imperială şi cu palate în stil baroc, cum ar fi Schönbrunn şi Belvedere. Dar vă puteţi încânta ochiul şi cu clădirea postmodernă Haas situată vis-a-vis de Stephansdomul gotic şi cu clădirile remarcabile din „MuseumsQuartier“, unul din cele mai mari cartiere artistice din lume. Concerte şi seri de operă cu distribuţie renumită la nivel internaţional sunt tot atâtea atracţii ale Capitalei mondiale a muzicii. Iar cele peste 100 muzee ale Vienei nu vă oferă numai o trecere în revistă prin toate epocile de istorie a artei, ci şi curiozităţi şi rarităţi. Şi dacă doriţi, puteţi să savuraţi comoditatea vieneză într-o cafenea sau în faţa unui vin (Heuriger) sau să admiraţi verdeaţa din parcurile oraşului şi din zonele de agrement Donauinsel, Prater şi Wienerwald.

  

Austria Inferioară

Austria Inferioară se caracterizează printr-o varietate nemaiîntâlnită: În minunata vale a Dunării Wachau puteţi vizita monumente culturale din perioada romanică, gotică, renascentină şi barocă (Mănăstirea Melk). Regiunea Mostviertel este considerată de mulţi drept "regiune a seducţiei“. Mai ales în timpul primăverii, când toată ţara din sudul Dunării se transformă într-o mare albă şi parfumată de flori şi ademeneşte cu multe sărbători vesele. Ca lume minunată a munţilor vrăjiţi este considerată a fi regiunea „Niederösterreich Süd-Alpin“: Puteţi descoperi munţii din Semmering-Rax-Schneeberg, „Bucklige Welt“ şi oferta variată pentru drumeţii în Wechsel. Sau descoperiţi tărâmul „Waldviertel“, acel podiş liniştit, singuratic cu mii de iazuri şi mlaştini. Dealurile cu vii şi străduţele cu crame pot fi parcurse cel mai bine cu bicicleta, sau puteţi merge per pedes prin peisajele din Pădurea Vieneză- pentru a cunoaşte păduri pitoreşti, dealuri cu podgorii şi sate ospitaliere.

  

Austria Superioară

În Austria Superioară puteţi găsi între „Böhmerwald“ din nord şi Dachstein în sud o multitudine de decoruri captivante: În pădurosul Mühlviertel vă întâmpină culmi domoale şi masive muntoase cu multe hăuri. Cetăţi vechi, castele şi ruine stau de veghe asupra fluviului de sus de pe valea idilică a Dunării. Drumuri atractive pentru biciclete vă permit vizitarea punctelor de atracţie din triunghiul urban Linz-Wels-Steyr. Regiunea Innviertel şi Hausruckviertel vă poate încânta cu impresii plăcute şi cu o largă paletă de oferte culturale. Cultura populară poate fi trăită direct în Salzkammergut, o zonă cu lacuri multe, cu peisaje impresionante de munţi şi cu sate vechi. La Pyhrn-Eisenwurzen veţi putea intra în Parcul naţional Kalkalpen, unde veţi putea descoperi minunile naturii. Şi vitalitatea o puteţi reface în termele pline de tradiţii, cum ar fi Bad Ischl sau Bad Schallerbach.

  

Salzburg

Drumeţii apreciază în Salzburg dealurile molcome în jurul lacurilor din nord şi jocul alternativ între munţii cu păşuni, vârfuri dure de stânci şi lacurile pitoreşti din sud. Peste o zecime a landului federal este parte a Parcului naţional Hohe Tauern, cel mai mare din Austria. Şi peste o treime din suprafaţa ţării se află sub protecţie naturală. Minele deschise vizitării, cum ar fi cele din Hallein vă răpesc în lumea subterană a „aurului alb“- sarea. Cetăţi semeţe, cum ar fi cetatea Hohensalzburg, castele ca Hellbrunn şi multe muzee vă invită la călătorii diverse în timp. În timpul verii la stânile din Salzburg vă puteţi bucura de liniştea de pe sutele de păşuni alpine existente aici. Drumul de biciclete prin Tauern începând cu cascadele Krimmler după Zell am See este o bucurie activă extraordinară în ţara cicliştilor şi a celor cu mountainbike. Evenimentele culturale sunt permanent o ispită pentru orice simţuri- de la jocurile festive ale oraşului Salzburg până la toamna ţărănească la sate.

  

Tirol

Regiunile din Tirol au pentru fiecare gust oferta potrivită- începând cu destinaţiile nobile din St. Anton şi Kitzbühel până la văile sălbatice şi romantice Pitztal şi Ötztal şi finalizând la regiunea rezervaţiei naţionale Großglockner şi Großvenediger din idilicul Tirol de est. Ţara gheţarilor şi a lacurilor montane cristaline este foarte bine cunoscută de drumeţi, alpinişti, ciclişti pe munte şi schiori. Satele de vacanţă din Innsbruck şi platoul montan din regiunea olimpică Seefeld (locul de organizare a jocurilor de iarnă din 1964 şi 1976) vă aşteaptă cu un amestec atractiv de acţiune şi cultură. Regiunea Hall vă poate încânta nu numai cu perspectivele unice de cristal ale lui André Hellers, ci şi cu castele, cetăţi şi biserici medievale. În regiunea Karwendel oraşul argintiu Schwaz oferă o invitaţie de şedere. Iar schiorii şi sportivii montani pot descoperi un adevărat Eldorado în Stubaital şi Wipptal.

  

Vorarlberg

Vorarlberg şi-a cucerit un nume mai ales ca destinaţie pentru drumeţii. Astfel, paradisul drumeţilor din Arlberg oferă circuite şi drumeţii între cabane, conduse de ghizi montani, prin locuri unde se întâlnesc cerbi şi marmote, pe lângă pajişti bogate, lacuri singuratice şi văi alpine impunătoare. Regiunea alpină Bludenz oferă o gamă vastă de sporturi în aer liber. La Kleinwalser Tal ar trebui să vizionaţi măcar priveliştile de neuitat, dacă nu doriţi să participaţi la diversele activităţi oferite. Chiar în Vestul Austriei veţi vedea care sunt trăsăturile originare şi tradiţiile locului. Cadrul natural extraordinar al lanţurilor muntoase Verwall, Rätikon şi Silvretta transformă valea alpină Montafon într-un tărâm de drumeţii unice. Voralberg este un loc cunoscut ca regiune atractivă a sporturilor de iarnă cu multe pârtii dificile. Staţiunile de schi, cunoscute în întreaga lume, Lech şi Zürs sunt pline de persoane celebre. Şi în regiunea din jurul oraşelor Bregenz, Dornbirn şi Feldkirch puteţi să treceţi pe lângă vilele somptuoase ale baronilor textili de odinioară amplasate între Bodensee şi Rhein.

  

Stiria

Între gheţarul Dachstein şi Weinland Stiria vă oferă un amestec captivant de natură virgină şi tezaure culturale impresionante. Porniţi în Stiria superioară pe urmele trecutului- mergând pe „Steirische Wasserstraße" (Drumul apelor), sau pe "Steirische Eisenstraße" (Drumul fierului) sau pe alte drumuri vechi de pelerini. În pitoreasca Ausseer Land puteţi găsi esenţa romantismului pe lacurile, stânile şi locurile vechi de aici. În regiunea Dachstein-Tauern puteţi merge cu întreaga familie la drumeţii. Zona Murtal vă urează un prietenesc bine-aţi-venit cu posibilităţile de sport de-a lungul întregului ani şi cu descoperiri noi la mânăstiri vechi. Regiunea din jurul oraşului Graz este dominată de evenimentele efervescente din capitala landului (şi capitală a culturii în 2003). Stiria orientală şi în regiunea termală de pe aceste meleaguri există cinci temple moderne de wellness care vă încarcă din nou bateriile. Iar în sudul Ţării vinului din Stiria de sud, chiar în jurul oraşului podgoriilor Leibnitz se află adevăratul paradis al gurmanzilor cu ofertele sale pentru cerul gurii şi ochi.

 

Sursa: www.austria.info

 

 
Linkuri utile
  Meteo in Austria
Guvernul Austriei
Universitate Viena
Transport Viena
Evenimente in Viena
  

© 2009 HartaEuropa.com

Austria

Viena